
Orașe și semne.
Nu va fi niciodată suficient scris despre boemul Paris, cu străduțele lui surprinzătoare, cu micile detalii de la atelierele de manufactură, cu boulangeries la fiecare colț și nu în ultimul rând cu iubitul meu Montmartre.
Revin de fiecare dată, cu bucurie, acolo și cu aceeași exaltare pentru noi descoperiri, noi regăsiri ale mele.
„Viața ne șoptește în fiecare zi”, spunea cineva, iar de data asta semnele au fost puse în calea mea, ca să-mi reconfirme drumul pe care am pornit cu LeadArt, un podcast despre artiști, artă și leadership, dar înainte de orice, despre trăiri și culoare.
Mai întâi a fost strada Gabrielle, iar după colț Atelier Gabrielle, într-un albastru fabulos, culoarea sufletului meu. Cu picturi în acuarelă și din nou albastru.
Apoi a fost Le Chat Noir, un stabiliment care a început ca un cabaret și s-a transformat într-un loc nonconformist, spațiu de regăsire pentru artiști, croit pentru schimb de idei dincolo de predictibil. Aici s-a pictat în stilul afiș, s-a jucat teatrul de umbre, s-a dansat deșănțat și s-a trăit intens...
De data asta Parisul mi-a zis: „Urmează-ți calea, exprimă-ți eul, fii Gabrielle cu suflet de artist.”