
Fondatoare a LeadArt, podcast și platformă de mentorat pentru artiști, aflată la confluența dintre business și economiile creative, Gabriela Crețu este, mai întâi de toate, un OM cu dorința de a schimba lumea din jurul ei prin puterea exemplului.
+25 ani de performanțe în business
În LeadArt, Gabi pune la treabă cei peste 25 de ani de experiență în business, într-o companie de talie globală, cu roluri și responsabilități în vânzări, marketing, trade marketing și strategie. Din acest parcurs, adesea recompensat cu premii relevante, ea construiește astăzi un spațiu de ghidaj, inspirație și influență pentru oameni, organizații, industrii și comunități creative din România.
Dincolo de parcursul de business și certificarea în „Board Practice and Directorship”, care o recomandă în zona educației pentru guvernanță corporativă, Gabriela susține activ diversitatea, incluziunea, egalitatea de șanse și libertatea de expresie.
+Pasiune pentru upcycling și design interior
Aflat la confluența dintre două lumi, LeadArt vine și dintr-o practică personală a creativității. Cu studii de design interior și o pasiune asumată pentru upcycling, pe care o cultivă activ în timpul liber, Gabriela promovează o viață mai sustenabilă, în care obiecte ce par să-și fi pierdut rostul sunt privite prin lentila potențialului artistic, primind o a doua șansă.
Lumile Gabrielei se întâlnesc în LeadArt, generând două întrebări care dau sens platformei: „Cum poate arta să formeze leadershipul?” și „Cum poate leadershipul să scoată la lumină creativul din noi?”.