
Dansul cu limita. Adi Bulboacă s-a născut în vara lui ‘88 și 16 ani mai târziu a început să facă fotografii. După încă 16 ani, a început să alerge.

Pentru el, anduranța a început cu aparatul de fotografiat: 24 de ore fără oprire în metrourile din New York, 17.000 de kilometri prin România în 103 trenuri, două săptămâni pe șine prin Balcani, 12 zile în Transsiberian și peste 1.000 de spectacole de teatru fotografiate.

De la maratoanele fotografice n-a mai fost decât un pas până la ultramaratoane în condiții extreme.

În nordul Canadei a parcurs în competiție 325 de kilometri, la −30°C și mai puțin. Antrenamentele l-au dus dincolo de Cercul Polar, unde fascinația pentru peisaj poate schimba miza unei curse: într-una dintre ele, a ales să se oprească și să imortalizeze momentul, realizând că prima iubire - fotografia - nu se uită așa ușor.

Premiat la categoria Arhitectură a Sony World Photography Awards, cu lucrări expuse la Budapesta și prin lume, Adi explorează lumea prin imagine și jocul cu limita, urmându-și curiozitatea până la extreme.
Descoperă, pe 15 decembrie, lumea lui Adi, într-un nou podcast LeadArt.
